The Purple One a comis-o din nou. Prin performanta (da, luati semnificatia cuvantului atat in limba romana cat si in limba engleza) sa de la SuperBowl, Prince a reusit once for all sa-l dea uitarii pe fostul rege, mişu jackson, si sa le arate americanilor ce inseamna artist total.
Evident ca s-au gasit unii care sa descopere simboluri falice in umbra sa proiectata pe un afis gigantic. Dudes, e doar o chitara, da?! 
Mai precis, este chiar simbolul sau, daca va uitati atent la scena pe care canta.
Cu toate astea, e cel mai sexy martor al lui Iehova in viata (daca nu luam in calcul si pe surorile Venus si Serena Williams 
)
Fara prea multa vorbarie (sper sa ramana linkurile valabile)
A cantat:
Intro – We will rock you (Queen cover)
Let’s go crazy
Baby I am a star
(medley with Proud Mary from Creedence)
All along the watchtower (Bob Dylan) / Best of You (Foo Fighters)
Purple Rain
februarie 10, 2007 at 12:16 pm
Sunt muzician, sunt compozitor.
Acum nişte ani buni, îmi plăcea refrenul de la “Purple Rain” şi era cât pe-aci să fiu obsedat de la distanţă de simbolul lui Prince. Dar, în rest? Nici măcar multele melodii ale lui pe care le-a desemnat Rolling Stone la finele lui 2004 între cele mai bune 500 din toate timpurile nu mi-au spus nimic. Sau ne-ntoarcem la problema: există gusturi pentru atâta muzică/există muzică pentru atâtea gusturi? (după Liviu Dănceanu). Nu îmi place Prince – noroc că la concertul respectiv a cântat cover-uri după piese mai pe gustul meu – şi nu înţeleg toată hărmălaia care a fost şi este după el.
Pot să-l apreciez, cel mult, pentru faptul că nu s-a pierdut cu anii şi că îşi ţine încă publicul în picioare. Dar nu aş asculta aşa ceva! Nici pe Michael Jackson nu l-am plăcut niciodată prea mult, dar tot a avut un haz să mai aud la televizor piese ale lui sau să-i urmăresc videoclipurile tot mai „ecofile”.
Aşadar, ce e de plăcut la Prince şi n-am sesizat eu?
februarie 10, 2007 at 4:52 pm
Sa zicem ca, spre deosebire de MJ, Prince si-a pastrat atat linia melodica, dar mai ales capacitatea de a improviza, fara a deveni comercial, fara a se preocupa sa fie comercial.
Funk-ul nu este un gen muzical mainstream, asa ca nu trebuie neaparat pusa problema de gust, cat poate de diferenta culturala. Este greu sa rezonezi cu niste negri aproape castrati, insa in acelasi timp poti distinge in toata creatia lui Prince un talent imens. Si nu ma refer aici la piesele mainstream. Si nici la piesele compuse pentru altii (vezi Nothing Compares 2 U al lui Sinead o’Connor sau When Doves Cry). Cauta ‘Musicology’ de exemplu, ca unul dintre ultimele albume ce il definesc pe actualul Prince. Este un artist evoluat, pe genul lui. Sunt acolo doua sau trei piese colosale.
Nici eu nu ma omor dupa funk, insa daca este sa ascult funk, atunci The Purple One este singurul pe care il inteleg
Iata un exemplu de ceea ce inseamna, de fapt, acum, Prince:
http://www.youtube.com/watch?v=mEprR__ZEkc
sau
http://www.youtube.com/watch?v=1I_-SEmDSGA
Pentru un fan de rock si rock alternativ ca mine, Prince e doar un condiment. HOT!